“Milion Dollar Homepage”, ideea care a făcut istorie în marketing-ul online

12 12 2008

Un aspect de Frankenstein, în spate cu o idee de plângi că nu ţi-a venit ţie, cam la asta se poate rezuma proiectul “Milion Dollar Homepage”. O simplă pagină de web, pe care un tânăr din Anglia s-a gândit s-o “parceleze” în 10.000 de pătrăţele de 100 de pixeli, pe care s-o vândă mai apoi cu 1$ pe pixel. Am aflat despre proiect cu mult după vânzarea ultimului pixeli, când deja a intrat în rândul celor mai trăsnite idei de afaceri din lume.

Site-ul are în spate o poveste, o intrigă: Alex trebuie să meargă la facultate, iar banii primiţi urmau să-l ajute să se întreţină pe timpul studiilor. Pagina arată oribil din punct de vedere estetic, fiind împânzită cu zeci de reclame şi link-uri, dar ideea a funcţionat: în doar cinci luni spaţiul publicitar a fost epuizat, ultima mie de pixeli fiind vândută pe eBay la preţul de 38.000 de dolari.

Curiozitatea m-a făcut să studiez mai bine fenomenul: Alex Tew a creat în jurul proiectului său un concept şi un scop. Planul său are o construcţie simplă şi onestă: site-ul va fi menţinut online pe o perioadă de 5 ani garantat, până pe 26 August 2010, cu promisiunea de a-l afişa pe o perioadă mai îndelungată, dacă bugetul îi va permite. Ideea principală este realizarea unei “capsule a timpului” în un internet într-o continuă schimbare. Studentul a speculat perfect dorinţa de publicitate ieftină a companiilor, precum şi dorinţa umană de a rămâne “parte a istoriei”.

Cu un nume atrăgător şi cu o idee atât de trăsnită, “Milion Dollar Homepage” a captat repede atenţia canalelor media. Publicitatea intensă de care s-a bucurat site-ul a condus la un trafic de 200 de Mb pe secundă, a declarat Russell Weiss, vice preşedinte al departamentului de servicii tehnice al InfoRelay Online Systems Inc (compania care găzduieşte site-ul lui Tew). Ideea studentului a prins contur, site-urile afişate pe pagina sa fiind vizitate de milioane de oameni, valorificând pe termen lung investiţiile publicitare din acest proiect.

Surse:

http://www.milliondollarhomepage.com/faq.php

http://www.milliondollarhomepage.com/

Raluca Ştefan

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: