Africanii, cobaii multinaţionalelor farmaceutice

26 12 2008

 

Acesta nu este un subiect nou, dar se pare că şi în secolul 21 multinaţionalele farmaceutice nu au renunţat la practicile lipsite de etică. Am ajuns la concluzia că există o lipsa de etică profesională în marketingul multinaţionalelor farmaceutice deoarece ele se vor nişte salvatoare, însă în timpul testărilor clinice ale medicamentelor se întâmplă ca subiecţii să rămână cu tulburări grave, sau chiar mor. De aceea trebuie să tragem un semnal de alarmă de câte ori putem. Ceea ce este de neînţeles este faptul că aceşti ,,cobai” nu au acces la medicamentele la a căror aprobare au contribuit, chiar dacă au nevoie de ele pentru a supravieţui. Cum fiecare medicament trebuie să fie testat pe mai mult de 4000 de pacienţi pentru a fi validat, ceea ce impune efectuarea de teste prealabile la peste 100.000 de persoane, vă daţi seama câţi oameni sunt exploataţi, iar acesta nu este decât numărul oficial. În 2005 s-au efectuat teste în Africa pentru Tenofovir, un antiviral folosit împotriva SIDA, iar în 1996 pentru Trovan, un antibiotic împotriva meningitei. În urma experimentelor din 1996 din Nigeria 11 copii au murit, iar alte câteva zeci s-au ales cu tulburări cerebrale sau locomotorii, de aceea compania Pfizer a fost dată în judecată în 2001 de către 30 de familii de nigerieni.

De ce credeţi că Africa este tărâmul mult dorit de multinaţionalele farmaceutice? Acolo costurile testelor sunt de cinci ori mai mici decât în ţările dezvoltate, legile sunt mai îngăduitoare cu experimentele, oamenii sunt mai uşor de convins şi este un loc prielnic de desfăşurare a majoritatea virusurilor din cauza condiţiilor de viaţă. Multe companii s-au arătat interesate de ţările în curs de dezvoltare, printre care GlaxoSmithKline, Gilead Science, Astrazeneca. De asemenea există multe laboratoare ca Boehringer Ingelheim, Quintiles, Covance, Charles Rivers Lab sau PPD care atrag mii de subiecţi doar pentru că sunt nişte centre foarte luxoase, fiind ceva deosebit pentru nişte oameni simpli şi sărmani. Deci ei vând o imagine ambalată frumos şi promisiuni deşarte.

Oricâte despăgubiri ar plăti aceste multinaţionale ele nu vor putea niciodată să plătească pentru suferinţele cauzate.

Sursă:

http://www.adevarul.ro/articole/2007/africa-laboratorul-de-testare-a-multinationalelor-farmaceutice.html

Ina Draganoaia

 

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: