Mixul canalelor de comunicare în marketingul direct

2 01 2009

Vrei să desfăşori o campanie de marketing direct prin care să promovezi un serviciu/produs? Este eficient să combini canalele de comunicare? Cum abordezi consumatorul reprezintă cheia succesului unei campanii.

Totul porneşte de la informaţiile esenţiale privind produsul promovat, la care se adaugă, în mod esenţial şi cu prioritate, target-ul bine definit, publicul căruia i se adresează produsul tău. Orice canal de comunicare am alege, este foarte important să ne adresăm cui trebuie. Asta este, în principal, o chestiune de buget, să nu aruncăm banii pe o comunicare cu foarte puţine şanse de reuşită. Odată ce ţi-ai definit clar target-ul şi mai ai şi ceva de oferit acestora (prezentare, oferte, discount-uri etc.) rămane doar să alegi modalitatea în care vei comunica acest lucru.

În primul rând, în funcţie de “public”, comunicarea ta va trebui să fie accesibilă, consumatorul sau potenţialul consumator să ajungă cu uşurinţă la informaţiile tale. Canalele de comunicare puse la dispoziţie de marketing-ul direct îţi oferă acele posibilităţi directe de a intra în contact cu consumatorul. Îl poţi aborda direct şi într-un stil personal, apropiat, printr-o simplă scrisoare (“Stimate domnule Popescu Ion…”). Îi prezinţi oferta ta şi câteva argumente care să-i întărească încrederea în tine şi în ceea ce oferi tu (o semnătură personală, date de contact precise, un număr de telefon unde poate obţine informaţii însoţit de o persoana de contact).

După o foarte scurtă perioadă, astfel încât să nu îl laşi să uite de prima ta comunicare, utilizează un nou canal de comunicare în campania ta: telemarketing. Derulează un follow-up! Consumatorul va fi contactat de către un operator calificat care, printr-o abordare politicoasă, personală, îi va aminti consumatorului de oferta pe care a primit-o. Îl va întreba ce părere are despre acel produs, dacă este interesat de el şi, eventual, dacă are ceva nemulţumiri. Evident, îi va oferi şi informaţii suplimentare, dacă are nevoie În cazul consumatorilor interesaţi, poţi reveni peste câteva zile cu un SMS sau e-mail cu detalii sau aprecieri – depinde de caz. Îi poţi împărţi, potrivit reacţiilor avute la comunicările tale şi să acţionezi în consecinţă: a cumpărat – îi trimiţi un SMS de mulţumire, mai vrea informaţii suplimentare – îi trimiţi un e-mail cu detalii, nu a reacţionat în niciun fel – îi trimiţi un e-mail cu aceeaşi ofertă dar poate cu ceva “artificii” sau cu una nouă şi mai atractivă, care s-ar preta preferinţelor lui.

Ideea e să utilizezi canale cât mai variate prin care consumatorul să aibă acces deplin la informaţiile tale, şi să revii întotdeauna pentru a-ţi argumenta ofertele.

Cristina Radu

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: