Am putea să-l reprezentăm şi pe diavol dacă ar plăti?!

4 01 2009

Consider că opoziţia dintre profesionalism şi morală este o falsă dilemă (1), cel puţin în cazul PR-ului, dar la fel de bine, observaţia se poate aplica şi marketingului. Cum în România nu există încă un cod etic destinat marketerilor, voi analiza auto-reglementările dintr-un domeniu ce are legătură cu marketingul: relaţiile publice.

De ce avem nevoie de un cod etic în PR? Unii specialişti (2) sunt de părere că etica se învaţă în cei şapte ani de acasă, un astfel de cod fiind nenecesar. Totuşi, codul etic conduce la profesionalizarea domeniului prin stabilirea unor aşteptări pe care societatea le are de la membrii breslei. Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice a adoptat Codul de la Atena (3) şi recent a realizat unul propriu. Prin acesta, specialistul PR se angajează să acţioneze etic faţă de: angajatori, clienţi, opinia publică, mass-media, colegii de breaslă şi profesie.

Despre etica PR-ului în relaţiile cu presa au existat ample discuţii. Mă voi referi la alt un element cheie: relaţia PR-ului cu angajatorul şi opinia publică. Literatura de specialitate (4) ne învaţă că PR-ul este un avocat atât al organizaţiei, cât şi al publicurilor ei.

Este atunci îndreptăţit un specialist PR să reprezinte chiar şi „diavolul” dacă ar plăti? Un răspuns afirmativ este, din păcate, sprijinit de exemple din istoria PR-ului şi din produse mediatice. Să-l urmărim pe purtătorul de cuvânt Nick Naylor (Jason Reitman) în comedia „Thank You for Smoking” (5). Nick apără interesele industriei de tutun în detrimentul consumatorilor, punând în pericol viaţa şi sănătatea lor. Este Nick condamnabil pentru că îşi face meseria în mod profesionist? Conform codului etic, Nick Naylor nu se face vinovat cu nimic faţă de angajator. Totuşi, Nick acţionează fără urmă de moralitate, refuzând publicului dreptul de a fi avertizat asupra pericolelor fumatului. În acest caz, Nick este vinovat faţă de opinia publică, prin Codul de la Atena, IPRA interzicându-le membrilor să subordoneze adevărul altor cerinţe.

Este Nick un profesionist PR? Judecând dincolo de morală, Nick este un purtător de cuvânt desăvârşit. Dar a pune tehnicile de PR în slujba unei cauze imorale dăunează nu numai reputaţiei specialistului, ci mai ales imaginii profesiei. Ar trebui să nu ne mirăm atunci când relaţiile publice sunt asociate cu expresii ca: „let’s PR it”, „avocatul diavolului”, „spin doctor”. Responsabilitatea noastră, a specialiştilor de PR, este nu numai faţă de propria imagine, cât şi faţă de reputaţia breslei. Avem ocazia ca, în România, unde nu există un trecut al profesiei (6), să creăm de la zero o imagine curată, bazată atât pe profesionalism, dar cât şi pe un comportament etic faţă de toţi partenerii de interes.

(1) Dana Oancea, Bogdan Diaconu, Falsa dilemă a PR-ului românesc: profesionalism vs. morală , http://www.revista22.ro/falsa-dilema-a-pr-ului-romanesc-profesionalism-vs-morala-3290.html

(2) Dana Oancea, Etică în PR – specialişti în comunicare despre problemele etice din piaţa românească a comunicării de afaceri, http://evado.ro/?p=167

(3) www. arrp.ro, “Code Of Athens” Codul Internaţional de Etică pentru Relaţii Publice, adoptat de Asociaţia Internaţională de Relaţii Publice (IPRA) la Adunarea Generală din mai 1965.

(4) Rex F. Harlow, Building a Public Relations Definition, Public Relations Review 2, no. 4, 1976 apud Remus Pricopie, Introducere în relaţii publice, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2000, p. 4

(5) „Thank You for Smoking”, regizor Cristopher Buckley, Room 9 Entertainment, 2006

(6) Dana Oancea, Etică în PR – specialişti în comunicare despre problemele etice din piaţa
românească a comunicării de afaceri, http://evado.ro/?p=167

Lavinia Cincă

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: