Eu mă numesc …. şi m-am născut în….îmi place să …. Asta e povestea mea? Tu ce poveste ai?

8 01 2009


Acesta ar putea suna ca începutul unui dialog între două persoane care vor să se cunoască mai bine, care vor să îşi împărtăşească gânduri, idei, sentimente. Dar dacă am face un exerciţiu de imaginaţie iar instanţele care dialoghează nu mai sunt două persoane, ci o persoană şi un brand? Nu sunt ameţită de vreo licoare a lui Bachus şi nici nu vorbesc cu gelul de duş în baie sau cu ciocolata pe care o consum aproape în fiecare zi. Dar trăim azi într-o lume abrutizată pe alocuri, în care simţim nevoia nu doar de o reîntoarcere către calmul copilăriei, ci şi către lumea magică şi fascinantă a poveştilor. De la filmele care transpun basme moderne, până la animaţia copilăroasă dar de efect a anumitor reclame, simţim tot mai mult nevoia de poveşti, de basme şi de legătura pe care acestea o creează cu o lume parcă altfel, dincolo de realitate.


Acesta este şi principiul pe care se axează marketingul narativ, pe o poveste construită în spatele unui brand, o poveste care va fi spusă nu doar frumos, ci şi credibil, o poveste care va crea o legătură cu consumatorul şi care va construi o relaţie cu acesta, care îl va determina să îşi împărtăşească şi el povestea, să caute puncte comune, să se identifice.
Şi de ce ar trebui să mai credem azi în poveşti?
– pentru că ele creează acea relaţie specială între două entităţi, acea afinitate bazată pe încredere. Fiecare experienţă împărtăşită este o poveste spusă, iar aceasta duce la încredere. Dacă tu îmi împărtăşeşti mie ceva, înseamnă că ai încredere în mine, atunci…voi avea şi eu în tine
– pentru că fac apel la emoţii creând relaţii durabile, de multe ori fiind adevărate confesiuni
– pentru că îţi pun imaginaţia la încercare, o poveste e spusă de două persoane în acelaşi timp, de povestitor şi de ascultător, care anticipează evenimentele construindu-şi propria versiune
– pentru că pot avea continuări din cele mai diverse


Iată câteva motive, în funcţie de cele spuse mai sus, pentru care ar trebui să adoptăm marketingul narativ şi să comunicăm mai eficient povestea brandului: pentru că ne dorim ca o mare parte dintre consumatori să se regăsească în imaginea şi povestea brandului, pentru că dorim să împărtăţim emoţii şi gânduri, nu doar ambalaje şi sloganuri, pentru că vrem să fim iubiţi, nu doar recunoscuţi mai uşor, pentru că vrem să înţelegem şi să fim înţeleşi, nu doar să avem ceva de spus, pentru că vrem să evoluăm dincolo de cifre şi statistici de vânzări, pentru că vrem să fim apreciaţi pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce ne-am dori a fi, pentru că ne dorim să auzim şi povestea TA şi pentru că ne dorim ca TU să fii personaj în povestea noastră.


Surprinzător sau nu, dar sunt branduri care au reuşit să comunice poveşti, care şi-au atras consumatorii în acest mod, care au câştigat pe lângă încredere şi capital de imagine, nu cumpărători sau consumatori, ci prieteni ai brandului. Şi inevitabil mă duc cu gândul la cartea celebrului Llosa – Povestaşul şi mă întreb nostalgic dacă nu a venit vremea să ne reîntoarcem la magia arhaică a poveştilor spuse şi nespuse….


Anca Stefanita

Advertisements

Actions

Information

2 responses

9 01 2009
valentinatomita

Talentul tau de a scrie este un miracol. Ideea de marketing narativ s-a exemplificat imediat. Ma bucur ca te-ai apropiat ca modalitate de scriere de efectul pe care marketingul narativ il are.
Te felicit, pentru ca ai explicat un concept foarte placut multora dintre noi.
Eu ma chinui de ceva vreme sa conving ca viitorul in marketing este asta, pentru ca simtim din ce in ce mai tare nevoia de refugiu in taramul de basm.
Dar as vrea sa te intreb, de ce nu ai dat un exemplu care ti se pare tie relevant pentru acest concept de marketing?
Uneori, impactul unui exemplu poate starni mai multe dezbateri decat un articol fara exemple.
Ma gandesc la reclama de la Coca-Cola cu copilul care dupa cativa ani de primit cadou de Craciun sticlutele de suc, mare fiind, il asteapta el pe Mosul cu ‘tratamentul de sarbatoare’. Ti se pare relevant pentru acest tip de marketing?
Daca ar fi sa faci o campanie de marketing narativ la un produs gen ‘gel de par’, cum ai face? Ce culori si ce cuvinte ai folosi? Sau ce alt tip de marketing ai folosi ca sa ajunga mesajul mai repede la noi?

9 01 2009
Anca Stefanita

In primul rand multumesc pentru aprecieri. In al doilea rand o sa pornesc de la o fraza a lui Cheryl Giovannoni, Managing Director, London Associates care spunea: Don’t live the brand, make the brand live. Eu cred ca asta este esenta marketingului narativ sa faci un brand sa traiasca prin povestea pe care o spune, prin ceea ce transmite. Daca e sa o luam asa putem vorbi de mai multe forme de marketing narativ: cele care implica foarte mult condsumatorul si il atrage, este implicarea acelui TU in povestea brandului, cum e in cazul Dove sau acele branduri care apeleaza la povesti pentru a transmite ceva, cum a fost cazul Izvorul Minunilor care a apelat la lumea basmului (din pacate nu prea le-a reusit), cum e cazul Fulga. Nu stiu daca este un brand care sa fi facut o campanie bazata doar pe un marketing narativ, il gasim insa in forme mai timide in cazul mai multor branduri.
In ceea ce priveste o campanie pentru un gel de par….hmmmm…nu stiu cat de creativa sunt la aceasta ora…in primul rand cred ca as porni de la construirea unei povesti care sa aiba ca actori principali doua persoane: ea/el si gelul de par. Si da….am zis bine persoane, pentru ca gelul ar fi o persoana in povestea aceasta. As spune povestea lui in cat mai multe cuvinte, cu cat mai multe detalii si as spune-o fara sa aiba un final. De ce? Deoarece clientul poate sa ii dea un final in functie de nevoiele sale, de ceea ce isi doreste, de ce anume vrea de la produsul respectiv. In acest fel vom avea 1000 de povesti in functie de finalul pe care il va spune fiecare consumator. Dar pentru ca acest mesaj sa ajunga la consumator as apela la marketingul online si as crea o platforma speciala, un teritoriu al povestilor si la marketingul tribal, pentru a crea acea comunitate de “povestitori”.
Cam atat mi-a trecut in cap pana acum, nu stiu daca are vreo logica ce am spus…:P




%d bloggers like this: