În căutarea unui brand al centrelor comerciale

9 01 2009

Efectuând un mic studiu al numelor centrelor comerciale, am descoperit că unele dintre ele ar putea fi considerate branduri. Acest lucru se datorează în primul rând existenţei unui lanţ de centre comerciale româneşti sau internaţionale.

1. Compania britanică EC Harris va construi patru centre comerciale ce vor opera sub brandul Atrium Centers în Arad, Baia Mare, Cluj-Napoca şi Satu Mare.

2. Companiile internaţionale de construcţii şi dezvoltări imobiliare din Irlanda Mivan şi Moritz Group vor construi 10 mall-uri sub denumirea de Tiago Mall în oraşele Oradea, Târgu Mureş, Ploieşti, Bacău, Braşov, Sibiu, Galaţi, Craiova, Baia Mare şi Arad. Tiago Mall: The place to buy. The place to be.

3. Euromall este tot un brand al unui lanţ de centre comerciale realizate de o companie cu capital francez, Union Investiţii. Acestă firmă a construit două Euromall-uri la Piteşti şi la Galaţi.

4. Firma Globe Trade Center va promova centrele comerciale Galleria, aceste vor fi construite în Piatra Neamţ, Buzău, Suceava, Arad, Bistriţa, Galaţi, Bucureşti.

5. Iullius Group, una dintre cele mai importante companii de dezvoltări imobiliare din România, deţine patru Mall-uri Iulius în oraşele Iaşi, Timişoara, Cluj, Suceava. Iulius Mall: Născut pentru cumpărături!

6. Krammer & Wagner, dezvoltator imobiliar din Austria şi Croaţia, va construi trei centre comerciale: Militari Shopping în Bucureşti, Westgate Shopping în Arad şi Seaside Shopping în Constanţa.

Pe de altă parte, pentru alte centre comerciale nu putem vorbi de existenţa unui brand. În această categorie ar putea intra : Bucureşti Mall şi Plaza Romania (compania Anchor Grup), Dâmboviţa Center (compania Plaza Centers), Outlet Mall Bucureşti Fashion House (compania Liebrecht&Wood), City Park Mall din Constanţa (compania Neocity Group), Băneasa Shopping City (compania Băneasa Developments) etc.

Există sau nu un brand al centrelor comerciale? Una din probleme ar fi că aceste branduri care au început să se prefigureze în peisajul românesc sunt încă la început şi depind doar de constructorii lor care încă nu le-au oferit prea multe atribute de identitate. E nevoie de un nume, de un slogan, de un anumit tip de construcţie, de un anumit mesaj global şi ar putea merge chiar mai departe de atât. Deci am putea avea branduri adevărate şi în domeniul centrelor comerciale, primii paşi au fost deja făcuţi. Şi până la urmă, de ce nu? În ziua de astăzi avem un brand personal, purtăm branduri, mâncăm branduri, trăim într-o lume a brandurilor.

Ina Draganoaia

Surse:

http://www.atriumcenters.com/

http://www.tiago.ro

http://www.euromallgalati.com.ro

http://www.euromallpitesti.com.ro

http://www.business-adviser.ro/evenimente_centre_galleria.html

http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/44487/Krammer-Wagner-aloca-370-mil-euro-pentru-construirea-a-trei-centre-comerciale-in-Romania.html

http://www.anchorplaza.ro/despre-anchor.php

http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/39937/Plaza-Centers-investeste-300-mil-euro-in-7-noi-proiecte-din-Romania.html

http://www.standard.ro/articol_3738/dezvoltatorul_belgian_liebrecht_wood_investeste_120_mil_euro_intr_un_parc_comercial_langa_bucuresti.html

http://www.neocity.ro/ro/projects/city_park.php

http://www.baneasa.ro/baneasa-comercial-spatii-comerciale.html

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: