Să credem sau nu în cercetarea de marketing?

9 01 2009

Răspunsul este şi da, şi nu.

Foarte mulţi marketeri privesc cu suspiciune rapoartele de informaţii pe care le primesc de la organizaţiile de cercetare la care apelează. O parte dintre informaţiile obţinute din prelucrarea datelor sunt contradictorii, false sau de natură îndoielnică. Însă procesul de strângere de date îşi lărgeşte sfera de acţiune, oricât de multe ar fi frustrările intrinsece. Şi cum comportamentul uman este caracterizat de un paradox fundamental, acela de a lega managementul de magie, de previziuni, cu cât lumea devine mai imprevizibilă, cu atât mai mult suntem în căutarea previziunilor pe care să ne bazăm în luarea hotărârilor noastre.

Jack Trout, în cartea sa intitulată “Noua poziţionare – Cele mai noi informaţii despre strategia de business numărul unu din lume”, le oferă marketerilor câteva sugestii referitoare la modul în care pot folosi cel mai bine informaţiile de care dispun pentru a lua deciziile strategice potrivite, şi anume:

* Studiază-ţi rivalul şi trage concluzii în ceea ce priveşte planurile lui, pornind de la stilul şi tacticile preferate ale acestuia.

* Nu te lăsa hipnotizat de date, filtrează-le şi pune accentul doar pe cele semnificative, adică vreo 5% din întregul inventar.

* Nu te lăsa hipnotizat de focus grupuri, acestea nefiind barometre relevante ale comportamentului.

* Nu te lăsa hipnotizat de pieţele de testare, ci ia în considerare şi factorul curiozităţii.

* Nu crede tot ce spun specialiştii în cercetarea de piaţă, care promit să prezică comportamente, fiindcă, de cele mai multe ori, oamenii vorbesc într-un fel, dar reacţionează altfel.

* Urmăreşte punctele tari şi pe cele slabe perceptuale ale tale şi ale rivalilor tăi, aşa cum există în minţile consumatorilor din publicul-ţintă.

* Fii curajos şi vezi în ce direcţie se îndreaptă „războiul”!

Dorina Șerban

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: