Instrumente pentru susţinerea programelor de responsabilitate socială

10 01 2009

În ultimele decenii, în mediul occidental de afaceri s-au impus câteva instrumente pentru îmbunătăţirea transparenţei şi credibilităţii programelor de resonsabilitate socială: auditul social şi de mediu, raportările sociale, standarde de management şi codurile etice.
Instrumentele CSR joacă un rol vital în furnizarea liniilor directoare şi a benchmark-urilor pentru performanţă sustenabilă şi astfel susţin promovarea efectivă a CSR, însă majoritatea companiilor rămân neconvinse, confuze sau ignorante asupra beneficiilor de a le utiliza.
Poate cel mai popular instrument interne folosit este codul de conduită, în care sunt statuate valorile şi standardele etice cu scopul de a stabili bune practici pentru desfăşurarea activităţii, dar şi pentru a informa consumatorii asupra principiilor după care se ghidează activitatea companiei.

Pentru a suţine respectarea acestuia de către angajaţi, este nevoie de susţinerea managementului şi se poate introduce mecanismul de wistleblowing, care în România este cunoscut cu precădere în sectorul public, unde avertizorii de integritate semnalează încălcări ale codurilor deontologice, însă conceptul a apărut în SUA, fiind utilizat în mediul privat.

Implementarea standardelor de management, deşi nu garantează performanţa organizaţiei, contribui la identificarea efectivă a riscurilor sociale şi de mediu ale activităţii desfăşurate şi pot creşte eficacitatea şi eficienţa organizaţiei, prin stabilirea unor proceduri clare, precum şi prin definirea rolurilor şi responsabilităţilor.
Totuţi, responsabilitatea socială nu trebuie să existe numai pe hârtie, ci presupune integrarea într-un circuit de îmbunătăţiri continue şi nu se va opri odata cu adoptarea unui cod etic ori cu implementarea unui standard.
Un instrument care poate contribui la creşterea credibilităţii acţiunilor de responsabilitate socială promovate de către firme este reprezentat de auditul extern, realizat de către actori independenţi precum universităţi şi organizaţii non-guvernamentale.

Rapoartele sociale şi de mediu sunt în acelaşi timp un instrument de comunicare, adresat stakeholderilor interni şi externi ai companiei, dar şi un instrument de management, care permite companiei să aibă o abordare sistemică pentru dezvoltarea sustenabilă, măsurarea progreselor şi definirea obiectivelor şi strategiilor de îmbunătăţire. Raportul social reprezintă un instrument de promovare, care finalizează programele de CSR şi permite evaluarea de către publicul larg a performanţei companiei, precum şi a progreselor înregistrate de către aceasta. Acestea trebuie aduse la cunoştinţă potrivit principiului transparenţei şi trebuie să fie complete, relevante, informaţiile să fie prezentate în mod clar şi să permită compararea cu rapoartele anterioare.
Cu toate că beneficiile acestor instrumente sunt evidente, nu toate firmele care desfăşoară programe de responsabilitate socială sunt auditate de terţă parte sau publica rapoarte.

Sursă: ABC of the main instruments of Corporate Social Responsability, European Commison, 2004

Cristina Aliman

Advertisements




ISO 26000 – standardul responsabilităţii sociale

10 01 2009

Standardul ISO 26000 se doreşte a fi un ghid asupra responsabilităţii sociale, ci nu un factor de constrângere, urmărind să încurajeze şi să îmbunătăţească eforturile de responsabilitatea socială în întreaga lume prin stabilirea unor definiţii comune ale conceptelor, definirea unor mecanisme unitare de evaluare şi promovarea bunelor practici în domeniu. Standardul urmăreşte să ajute organizaţiile în tratarea responsabilităţii sociale (SR) prin furnizarea unor îndrumări referitoare la operaţionalizarea SR şi creşterea credibilităţii rapoartelor şi dovezilor despre SR.

Conţinutul ISO 26000 va fi în acord cu celelalte standarde şi ddocumente deja existente, ce vizează responsabilitatea socială (SA 8000, Declaraţia drepturilor omului, convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii).

Eforturile pentru elaborarea standardului au început în anul 2001 şi continuă şi în prezent printr-un amplu proces de consultare a stakeholderilor.În grupul de lucru au fost implicaţi actori precum consumatori, organizaţii non-guvernamentale, reprezentanţi ai guvernelor şi experţi în domeniu din întreaga lume. Cel mai probabil, organizaţia a optat pentru o astfel de variantă de lucru nu numai pentru a spori calitatea documentului final, ci şi pentru a reduce riscul unor eventuale critici aduse standardului.

Lansarea standardului a fost întârziată din cauza procesului anevoios de consultare şi a dificultăţilor pe care le întâmpină iniţiatorii în creare unui document care abordează destul de multe subiecte şi care urmează să se aplice unei game largi de organizaţii. Să sperăm că standardul nu va fi prea general sau prea vag, căci riscă să ajungă să nu mai fi util nimănui.

Standardul responsabilităţii sociale este încă în lucru, iar varianta finală va fi dată publicităţii anul viitor, dacă se respectă deadline-ul anunţat pe pagina de web dedicată ISO 26000 (www.iso.org/sr).

Cristina Aliman





Să fie sezonul gripei… sau a marketingului viral…

10 01 2009

Să fie sezonul gripei …sau a marketingului viral…

Marketingul viral a început să se dezvolte din ce în ce mai mult în ultima perioada. Din ce în ce mai multe companii recurg la acest tip de marketing deoarece publicul este receptiv şi transmite mai departe ceea ce i se pare amuzant sau foarte şocant. Sunt convinsă că şi voi ca şi mine aţi văzut la un moment dat o poză sau un filmuleţ care v-a atras atenţia, care v-a amuzat…sau v-a şocat. Primul instinct cand vezi un astfel de filmuleţ sau poză este să-l dai mai departe la prieteni, să-l comentezi cu ei….urmând să facă şi ei….probabil acelaşi lucru. Să luăm ca exemplu campania iniţiată de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România. E amuzat să vezi cum doi pui fac baie în jacuzzi, se duc la saună şi la tratamente de înfrumuseţare…dar depinde cărei categorii de vârstă te adresezi. Pe acelaşi site am vazut alte două filmuleţe care au reuşit să-mi atragă atenţia…deoarece personajele din film erau lovite cu pui cu scopul de a demonstra că puiul nu face rău. Nu ştiu dacă m-a convins că puiul nu face rău, dar cu siguranţă mi-a rămas în minte reclama… şi cu siguranţă UCPR a obţinut prin acestă campanie creşterea notorietăţii.

Sursa: www.fengpui.ro

Cătălina Mitroi





Alimentaţia nesănătoasă… favorizează apariţia campaniilor de marketing social

10 01 2009

Da …chiar e adevarat….problema aceasta afectează în fiecare zi oameni din toate colţurile lumii. Dar ce putem face?

O campanie de marketing social, ar fi o soluţie…şi dacă ne gândim bine avem toate ingredientele pentru o campanie de succes…..cei drept au mai încercat şi alţii dar poate ei nu au avut un bucătar iscusit.

În continuare vă voi prezenta o reţetă specială: campanie de marketing social cu garnitura de voinţă şi creativitate. Pentru a putea realiza o campanie de marketing social avem nevoie de o problemă care să afecteze un număr mare de oameni…asta avem….sunt foarte multi oameni (în special copii) în România care mănâncă nesănătos….Urmează să adăugăm obiectivul general şi anume să convingem cât mai multe persoane să-şi schimbe obiceiurile de consum….adică sa-i convingem să mănânce sănătos. În continuare vom presăra această campanie cu o strategie puternică prin care să informăm şi să educăm oamenii. Bineînţeles că trebuie să ungem tava repede cu puţină creativitate pentru a crea o legătură între profitul companiei (orice companie de legume, fructe, produse ecologice) şi problema socială. Apoi, o punem la cuptor, la foc iute şi aşteptăm…să crească vânzările…când s-au rumenit suficient se serveşte succesul, ornat cu o populaţie mai sănătoasă.

Dar, în fond poate nu ingredientele contează atât de mult, cât priceperea bucătarului, voinţa sa, creativitatea, experienţa, autocontrolul, iniţiativa şi răspunderea.

Surse: www.responsabilitatesociala.ro

Cătălina Mitroi





Internet cu ziare bonus

10 01 2009

Mirosul proaspăt de cerneală tipografică al primului ziar răsfoit, paginile lucioase şi colorate ale primei reviste (post)moderne, click-ul curios pe paginile primului ziar online: sunt bucurii naive ale unui cititor care ştie că mass media înseamnă mai mult decât televiziune.

ziare-si-tv

Moment istoric pe frontul de vest mass media: potrivit unui studiu realizat de Pew Research Center pe 2008, Internetul a surclasat pentru prima dată presa scrisă în topul surselor de informare preferate de americani. Deşi îşi păstrează poziţia de lider detaşat, televiziunea cedează din procente (70% în 2008, faţă de 74% în 2007) fratelui mai mic, Internetul, care înregistrează o creştere semnificativă de 16 procente (de la 24% în 2007, la 40% în 2008). Mai mult, un studiu Deloitte realizat în 2008 arată că în Statele Unite, consumul de TV scade proporţional cu vârsta telespectatorilor, tinerii cu vârste între 14 şi 25 de ani urmărind programele TV timp de 10,5 ore pe săptămână, comparativ cu 15,1 ore petrecute în faţa televizorului de cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 26-42 de ani. Prinsă în acest joc de putere, deşi presa scrisă câştigă un procent (de la 34% în 2007, la 35% în preferinţele americanilor în 2008), această tendinţă crescătoare păleşte în faţa rocadei preferinţelor, internetul reuşind să devanseze vechiul pion pe tabla mass media. E victoria simbolică a Internetului adolescent, aflat în plină perioadă de pubertate ca sursă de informare.Trebuie remarcată însă şi contribuţia presei scrise, care, prin dezvoltarea site-urilor ziarelor, a redirecţionat o parte din procentele sale câştigătorului. Presa scrisă online e deci un hibrid care face ca liniile de demarcaţie dintre cei doi competitori, Internet vs ziare, ca şi lupta procentelor să fie relative.

Dincolo de toate, ascensiunea Internetului, declinul televiziunii şi stabilitatea ziarelor par să fie tendinţele care se propagă dinspre vest, acest reflux TV prevestind poate şi o schimbare de paradigmă, care să aducă în prim plan the society of cultural creatives. Sunt schimbări care vor antrena modificări şi reorientări ale strategiilor de marketing, care să răspundă configuraţiei preferinţelor consumatorilor pentru o sursă de informare sau alta. Dar calea până la apusul acestei „societăţi de dresaj colectiv în vederea consumului”, cum o numea Baudrillard, controlată de la cârma televiziunii, pare încă destul de lungă şi anevoioasă.

Sursele de date: www.standard.ro

Diana Simion (Dumitriu)