Conferinţe ale specialiştilor din domeniul marketingului social

11 01 2009

Tot căutând informaţii noi despre marketingul social am aflat că specialiştii în domeniu au avut deja două întâlniri la nivel mondial.

Prima a avut loc în martie 2008 şi a fost o conferinţă online organizată de PSP – One. Aici subiectul principal de discuţie a fost organizat în jurul domeniului sănătăţii şi a contribuţiei marketingului social în acest sens mai ales în tările în curs de dezvoltare. S-a dorit realizarea unei sinteze a ceea ce s-a făcut pănă acum în domeniu şi conturarea unor perspective pentru viitor.

A doua întâlnire a specialiştilor în marketing social a avut loc în septembrie 2008, de data aceasta nu online, ci în Marea Britanie, la Brighton.

Subiectele abordate aici au inclus pe lângă domeniul sănătăţii, mediul înconjurător şi implicarea socială. Au fost prezente personalităţi importante ale domeniului ale căror discursuri pot fi găsite pe site-ul conferinţei.

Pe lângă secţiunea de discursuri a existat şi o secţiune practică şi una referitoare la politici sociale existente, participanţii putând astfel să facă schimb de experienţă ajutând în acest fel la dezvoltarea domeniului.

Să sperăm că se va crea o tradiţie în organizarea acestui tip de conferinţe şi în 2009 vom afla care sunt cele mai noi teorii în marketing social şi cele mai reuşite campanii implementate.

Aura Nedelcu

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: