Story-telling… marketing (I)

11 01 2009

A spune că eşti un logodnic bun înseamnă advertising, când mama ei spune că eşti un logodnic bun înseamnă PR, iar când logodnica însăşi spune că eşti un logodnic bun, atunci este „engaged marketing” (marketingul care creează o legătură emoţională cu consumatorul, n.m.). Or, această relaţie cu consumatorul se poate construi mai ales prin poveşti” (Larry Lawfer) (1).

Oamenii, indiferent de cultură, sunt fascinaţi de poveşti. Poveştile stimulează imaginaţia şi emoţionează ascultătorii, uneori producând schimbări asupra personalităţii acestora, dându-le impresia că îşi pot depăşi limitele şi avea realizări deosebite (2). Specialiştii în marketing au sesizat aceste calităţi ale poveştilor şi au creat o modalitate de a le pune în slujba brandurilor. Termenul originar din limba engleză pentru marketingul narativ – storytelling marketing – sugerează îndeaproape posibilitatea ca brandurile să se bazeze pe o poveste pentru a crea o relaţie emoţională cu clienţii.

Seth Godwin, autorul cărţii „All Marketers are Liars” (3), împărtăşeşte pe blogul său cele mai importante principii ale unei poveşti de succes folosite în marketing: captează imaginaţia consumatorului, este consistentă, autentică şi credibilă, face o promisiune îndrăzneaţă, este subtilă, determinând cititorul să-şi creeze repede o impresie, apelează mai ales la simţuri, are un public ţintă bine-definit şi, cel mai important, îi împărtăşeşte concepţiile despre lume şi viaţă. Ilise Benun (4) sintetizează patru must-have ale poveştilor de succes: prezintă un adevăr simplu, sunt spuse de o voce puternică şi pasionantă, sunt o oglindă în care consumatorii se reflectă, sunt presărate cu dramă şi sentimente.

Uri Baruchin (5) consideră că a apela la o strategie de marketing narativ implică o serie de avantaje: memorabilitate, putere de evocare, unicitate, autenticitate şi credibilitate, identificare şi empatie, caracter viral. Există branduri pentru anumite produse, care pot să se bucure cel mai mult de pe urma avantajelor marketingului narativ.

Spre exemplu, prin astfel de poveşti, parfumurile pot rupe tăcerea.

(1) http://videos.webpronews.com/2008/08/28/ses-the-magic-of-storytelling-marketing/

(2) Ilise Benun, Marketing Is Storytelling, 2003:
http://www.smallbusinessadvocate.com/article/82

(3) Seth Godwin, Ode: How to tell a great story, 2006: http://sethgodin.typepad.com/seths_blog/2006/04/ode_how_to_tell.html

(4) Ilise Benun, op.cit.

(5) Uri Baruchin, Marketing-stories, and stories about stories, 2006: http://www.marketingbabylon.com/2006/08/14/marketing/marketing-stories-and-stories-about-stories/#more-30

Lavinia Cincă

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: