Apelul la sexualitate – este sau nu o metodă de marketing direct?!

16 01 2009

Femei frumoase şi maşini de lux… În marketing, “sexul vinde” a devenit clişeu. Da! Vinde, şi încă vinde bine în industrii cum ar fi mass-media, showbiz sau muzică. Ce este comun industriilor de mai sus? Simplu: toate lucrează cu oamenii (mase de oameni) şi se adresează lor. Cum? În mod direct, prin apel la sentimente, senzaţii, aşteptări.

hostess-detroit

Care ar fi legătura totuşi cu markenting-ul direct? Una dintre definiţiile de referinţă în domeniu, ce aparţine Asociaţiei Americane de Marketing Direct enunţă urmatoarele: „Marketingul direct este un sistem interactiv de marketing care utilizează unul sau mai multe mijloace de comunicare pentru a obţine un răspuns măsurabil, care poate duce, în anumite cazuri, până la achiziţie”. Nu este locul aici de a discuta despre complexitatea definiţiei şi cât de bine acoperă sau nu acest domeniu. Este suficient să luăm în calcul unul dintre aspectele esenţiale pe care le aduce în discuţie aceasta: obiectivul unei campanii de direct marketing nu este, în exclusivitate, de a vinde produsul, ci de a îniţia şi menţine o legătura cu clientul. Este suficient ca privirea galeşă sau dimensiunea rochei unei hostess să-ţi atragă atenţia (iniţierea legăturii) asupra unui model de autoturism căruia să-i acorzi mai mult interes decât dacă te-ai fi raportat iniţial strict la producător. Mai simplu de atât nici că se putea, mai ales că vorbim de câţiva ani buni de trecerea de la un pudism exagerat la un exhibitionism, devenit printre altele ieftin şi de prost gust.

Explozia pe care „sex”-ul a provocat-o în industriile de mai sus a afectat şi alte industrii cum ar fi cea a carţilor, lucru care într-o măsură mai mică sau mai mare deja este folosit de edituri. În condiţiile în care astăzi suntem sufocaţi de filme, seriale şi emisiuni de televiziune care mustesc de sexualitate alături de noua literatură, agresivă, pornografic-intimistă, n-ar trebui să ne mire dacă găsim pe rafturi volumul: „Exersaţi 7 minute pe zi sex de calitate”; şi n-ar fi pe rafturi dacă nu s-ar vinde.

In loc de concluzie este ştirea potrivit căreia patronii unei pizzerii din oraşul canadian Winnipeg au decis să atragă mai mulţi clienţi, oferind la fiecare bucată de pizza câte o poză erotică (ce cupoane de reduceri?!, ce e-mail-uri?!, ce flyere?!).

Surse:
http://www.lucman.ro/produs/exersati-7-minute-pe-zi-sex-de-calitate–i43351
http://www.marketingdirect.ro/
http://www.promotor.ro
http://www.realitatea.net/sexul-vinde-pizza-in-canada_73307.html

Cristina Dan

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: