Poveşti despre industria ceasurilor

16 01 2009

Există o întreagă industrie care îşi promovează produsele nu prin apelul la raţiune, îmbunătăţiri periodice, evoluţii ale tehnologiei sau oferte speciale de două ori pe an, ci prin apelul la emoţie. O poveste mai mult sau mai puţin originală care să încânte mai ales prin varietatea de imagini şi culori, într-o manieră simplă şi universală. Exemplele clasice sunt industria parfumurilor, a produselor cosmetice şi a bijuteriilor de lux, nu doar ca metodă de marketing, ci şi, de cele mai multe ori, ca lipsă de originalitate în alegerea manierei de prezentare în faţa consumatorilor.

Interesant este că şi alte industrii merg din ce în ce mai mult pe aceeaşi direcţie. De la ceasul pe care trebuie să îl ai pentru că e o adevărată bijuterie şi până la ultima creaţie a lui Giorgio Armani- designul unui telefon mobil în colaborare cu Samsung, produsele trebuie cumpărate nu neapărat pentru calităţi tehnologice, ci pentru ceea ce transmite posesia lor celorlaţi despre tine ca individ.

Timpul curge mai uşor şi mai frumos, măsurat de noile colecţii de ceasuri de la Zenith, a cărui colecţie The Baby Doll se adresează tuturor femeilor „who have nurtured their inner child and love to day-dream about a world of magic and poetry”, iar „Elegance is an attitude”, ne spun cei de la Longines. Bătălia nu se dă pe terenul argumentelor raţionale, ci pe cel al basmelor.

Nevoia de a cumpăra un produs al cărui mesaj să fie mai strălucitor decât produsul în sine provine din faptul că individul tinde mereu spre idealuri pe care diversele industrii îi promit să le facă tangibile. Între două ceasuri cu diferenţe minime de calitate tehnologică, clientul îl va alege pe cel pe care l-a văzut mai des promovat în paginile revistelor, pe cel cu o poveste mai strălucitoare, pe cel în discursul de promovare are de cel mai multe ori cuvintele „magie” sau „artă”, dovedind încă o dată importanţa poveştii şi a unei asocieri la nivel emoţional a produsului cu o însuşire mai mult sau mai puţin reală.

Alexandra Cărămidaru

http://www.zenith-watches.com/scripts/getpage.asp?pageid=2&LangID=0&newsid=4

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: