Recenzie: Naomi Klein – NO LOGO Tirania Mărcilor

16 01 2009

Dintre cărţile ce te învăţa cum să vinzi mai nimic pe bani mulţi, cum să ajungi lider în 10 paşi sau îţi vând orice altă cheie a succesului, NO LOGO se diferenţiază prin a ilustra de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns în cazul marketingului aplicat de corporaţiile multinaţionale. Cartea este critică în faţa abordării tehnicilor de marketing dintr-o perspectivă lipsită de etică, putând fi interpretată ca un manifest împotriva manipulării întregii planete prin branduri.

nologo_jacket1

Naomi Klein analizează structural şi pe baza unei solide cercetări evoluţia şi filozofia mărcilor, amploarea fenomenului de branding şi efectele acestuia asupra consumatorilor. Aerul respirat miroase a corporaţie, spaţiul public este invadat de simbolurile acestora, iar purtarea unui logo pe buzunarul hainei indică un anumit stil de viaţă. Refuzul de a trăi într-o lume dominată de logouri, de care suntem înconjuraţi pretutindeni, şi de efectele acestora într-o societate de consum, dă titlul cărţii.

În condiţiile în care numele companiei cântăreşte mai mult decât produsul în sine, brandingul, într-o arenă a marilor grei, foloseşte instrumente neconvenţionale ce determină situaţii mai puţin plăcute: de la apariţia anumitor logouri în şcoli, şi interzicerea altora, la denumirea unor cursuri sponsorizate cu numele companiei respective; de la diferenţele exorbitante ale preţului de producţie în ţările din lumea a III-a şi preţul de raft al produselor, de la publicitate mascată la scandaluri de mari proporţii.

Consumerismul îi dă consumatorului posibilitatea de a alege. “Pepsi sau Coca Cola?” este una dintre marile dileme. Compania urmăreşte să determine consumatorul să aleagă în favoarea sa, utilizând diferite instrumente de marketing. În situaţia în care Pepsi ameninţă că îşi va proiecta logoul pe Lună, iar Coca Cola a demarat, în statul american Wisconsin, o campanie de declarare a acesteia ca fiind “Băutura Neoficială de Stat” cât de departe se va ajunge în următorii ani?

Irina Mastacaneanu

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: