2008 nu va fi ca 1984 (I)

18 01 2009

De ce 1984 nu va fi ca 1984? Spotul transmite filosofia şi misiunea Apple, anume că oamenii, şi nu Statul sau marile corporaţii, ar trebui să facă tehnologia să funcţioneze. Dacă nu vrem computerele să ne conducă vieţile, atunci trebuie să le facem accesibile”. (Lee Clow, director de creaţie Chiat/Day).

Se spune că un spot publicitar este bun dacă este memorabil şi dacă poate fi transformat în altceva. Alegerile din Statele Unite ale Americii au readus în atenţia publicului un spot legendar: „1984”. Noua variantă, de această dată electorală, este o parodie ce a rulat în timpul campaniei acerbe desfăşurate între Hillary Clinton şi Barack Obama:

Blogosfera a văzut în acest clip o tactică de timp guerilla marketing (1) , orchestrată de un grup susţinător al lui Obama, şi nu o iniţiativă independentă. Ţinând cont de succesul spotului şi de asocierea sa cu susţinerea cauzelor grupurilor oprimate, un îndemn la a sparge barierele conformismului, tind să cred că nu este o acţiune făcută fără ştiinţa staff-ului de campanie al lui Obama. Această opinie îmi este susţinută de reacţia lui Hillary Clinton, care nu a întârziat să apară:

Pentru a înţelege ce a însemnat „1984” pentru Apple, dar şi pentru industria IT, putem face o scurtă călătorie în trecutul recent. Anii 1980 au reprezentat un moment de ascensiune a pieţei IT, caracterizat printr-o competiţie acerbă pentru cucerirea de noi segmente de consumatori prin introducerea inovaţiilor. Totuşi, avântul tehnologic a generat o fobie în rândurile populaţiei americane: abolirea personalităţii individului prin subjugarea acesteia de către tehnologie (2) . Cercetările de piaţă arătau că indivizii percepeau computerele ca fiind „reci şi inumane”. IBM reuşise să introducă primul PC personal, pus în funcţiune de cel dintâi sistem de operare produs de Microsoft, dar utilizarea acestuia de către publicul larg era încă extrem de dificilă, bazându-se pe o interfaţă neprietenoasă cu utilizatorul.

În acest context, MacIntosh lansează o primă inovaţie, mouse-ul (3) , dar care, din nefericire nu este primit cu foarte mult entuziasm de către publicul specialist, ce-l considera o „jucărie”. Pentru a putea să facă faţă concurenţei cu IBM, Apple care tocmai lansa un nou PC personal, trebuia să schimbe mentalitatea consumatorilor obişnuiţi de IT sau non-techies. Cei de la Chiat/Day, împreună cu regizorul Ridley Scot, au conceput un spot science-fiction, bazat pe viziunea orwelliană asupra lumii, subjugată tehnologiei, ilustrată prin indivizi asemănători cyborgilor Star Trek, hipnotizaţi de vocea unui Big Brother prezent sub forma unei holograme proiectate pe un ecran. Apple este personificat prin cea care aduce lumina, o femeie, ce aparţine parcă altei viziuni, fiind capabilă să răstoarne situaţia, punând tehnologia în slujba omenirii (4).

(1) – http://www.wordhurdle.com/wordhurdle/2007/03/1984_obama_vide.html

(2) -http://www.tedfriedman.com/electricdreams/2005/02/apples_1984.php

(3) – ibidem

(4) -http://lowendmac.com/orchard/06/0127.html

Lavinia Cincă

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: