Etica politicii de produs

18 01 2009

Asociaţia Americană de Marketing ,una dintre cele mai prestigioase organizaţii în materie de marketing, şi-a propus ca obiectiv recunoaşterea acelor aspecte care ţin de buna practică şi responsabilizarea tuturor practicienilor acestui domeniu prin crearea unor standarde de etică profesională care se aplică tuturor elementelor componente mixului de marketing pentru un produs sau serviciu.

Una dintre părţile componente ale mixului de marketing este stabilirea politicii de produs, iar în această zonă pot apărea diverse probleme legate de respectarea sau încălcarea eticii, pornind de la generearea unor concepte de produs (concepte care se referă atât la calităţile fizice ale produsului, cât şi la valorile pe care le susţine) care pot prezenta respectivul produs într-o lumină neconformă cu atributele sale reale, la designul unui ambalaj care poate induce în eroare prin gramaj, pentru o mai bună poziţionare în cadrul lanţului de distribuţie.

Probabil că cea mai alunecoasă zonă a stabilirii politicii de produs, din punct de vedere al respecării eticii profesionale este poziţionarea produsului şi reprezentarea acelor caracteristici care fac diferenţa în raport cu concurenţii segmentului respectiv. Există multe situaţii în care produsele sunt prezentate deliberat într-o manieră ambiguă aspect ce poate cauza o serie de interpretări greşite referitoare la beneficiile reale ale produsului.

Există însă o serie de elemente care ţin de etica politicii de produs şi nu pot fi neglijate: ambalajul produsului trebuie să reflecte în mod responsabil componentele acestuia dar şi diverse indicaţii sau contraindicaţii, ţara de provenienţă şi, în cazul în care acestea există, diversele restricţii de vârstă. Prezentarea unei garanţii pentru produse şi identificarea aspectelor ecologice pe care le implică vine în sprijinul creării notorietăţii pentru un produs şi pentru brandul producător.

O ultimă problemă pe care specialiştii o dezbat frecvent şi care trebuie luată în calcul în această geometrie a eticii de produs este învechirea planificată a produselor datorată progresului tehnologic rapid şi înlocuirea unor produse de către consumatori fără ca beneficiile suplimentare aduse s-i fie de un folos real (1)

(1) – Diana Vrânceanu, Rolul eticii în deciziile de marketing, Revista de marketing online, vol.1, nr. 3, http://ideas.repec.org/a/ase/journl/v1y2007i3p28-37.html

Olga Năstase

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: