Sunt un client silver…….not!

18 01 2009

Articolul colegei mele Mirela Burlacu,’’ De ce nu sunt eu fidelă… consumatoare’’ m-a pus pe gânduri întrucât m-a făcut să realizez că portofelul meu, spre deosebire de al ei, este plin de carduri de fidelitate de la farmacii. Deşi ne aflăm aparent la poluri opuse în această privinţă este vorba însă de o reacţie la aceeaşi „fidelizare forţată” despre care amintea Mirela. Amândouă am resimţit o anumită constrângere care vine odata cu un card de fidelitate, singura diferenţă este că am găsit alte modalitati de „apărare”. Eu, pentru a nu fi nevoită să mă întorc în acelaşi spaţiu comercial când am nevoie de ceva, am carduri de fidelitate la cam toate farmaciile care oferă asa ceva. De aceea mi se intamplă adesea să intru în farmacia x şi să prezint cardul de la farmacia y.

Mă întreb dacă prin apartenenţa la atât de multe „cluburi de fidelitate” mi se anulează statutul de membru al „tribului”? Nu mă simt ataşată emoţional de nici una din farmaciile respective şi doar în cazul uneia simt o oarecare satisfacţie când prezint cardul.

Este vorba de faptul că am un card mai deosebit, adică de o categorie superioară, aceea pentru clienţii Silver. Singura diferenţă este că punctajul care mi se acordă în funcţie de cumpărăturlie făcute reprezintă un procent mai mare decât în cazul cardurilor normale. Adevărul este că oricum cumpărăturile mele de la farmacie se limitează la sume destul de mici, unde diferenţa de 2% nu este sesizabilă. Cardul silver îl primesc însă doar clienţii care într-o anumită perioadă au cumpărat produse de valoare mai mare. Ceea ce s-a întâmplat la mine a fost că i-am împrumutat de câteva ori cardul mamei mele, iar datorită cumpărăturilor efectuate de ea am eu acum acest card.

Aşadar sunt o impostoare, dar pe bune că parcă sunt mai drăguţe farmacistele când le arăt cardul silver. Oare cum se poartă cu clienţii gold?

Monica Dobroiu

Advertisements

Actions

Information

One response

22 02 2009



%d bloggers like this: