Lupul cel rău a devenit vegetarian. în weekend

19 01 2009


Problema eticii apare întotdeauna în domeniul comunicării de brand, dar mai ales când este vorba de responsabilitate socială sau politicile interne de responsabilitate ale marilor companii. Interesul pentru acest aspect este şi mai mare atunci când luăm contact cu campanii de CSR ale unor companii cu reputaţie îndoielnică. De cele mai multe ori, am reacţii confuze şi contradictorii, fiind incapabilă de a accepta sau a refuza să cred într-o campanie anume, organizată sau finanţată de o corporaţie „rea”. Aşa că pornesc uşor şi încerc să raţionalizez relaţia dintre succesul companiilor şi activitatea pe care acestea o întreprind, împreună cu efectele secundare asupra celor direct implicaţi şi mediului înconjurător.


La o analiză superficială am putea crede că o atitudine responsabilă bună şi o imagine de cetăţean prieten a corporaţiei din comunitatea ta este strict corelată cu performanţe financiare ridicate. La fel, se poate considera că societatea blamează şi respinge companiile care cauzează probleme – de la poluare la afectarea anumitor categorii sociale. Însă, aceste presupuneri sunt lipsite de susţinere empirică. Mari companii internaţionale – cum este cazul Nike, Shell sau Exxon, responsabile de dezastre majore ce au avut efecte grave asupra mediului înconjurător sau de generarea unor probleme la nivel social în ţările din Lumea a Treia, nu au fost atât de afectate în privinţa reputaţiei. În loc să piardă licenţa de a opera, aceste corporaţii au devenit chiar mai puternice prin fuziuni, restructurări şi neîncetate campanii de PR. Sigur, au avut loc demonstraţii, proteste publice care au forţat aceste corporaţii să-şi schimbe unele practici şi să dezvolte coduri de purtare, dar s-a trecut destul de uşor peste faptele negative.


La fel, societatea identifică corporaţiile care prin însăşi obiectul muncii sunt considerate a face rău într-un fel comunităţii: companiile producătoare de ţigări, de arme, fabricile care poluează, dar nu ia atitudine la iniţiativele responsabile ale acestora, acceptându-le ca fiind fireşti.


Ori, campaniile de CSR ar trebuie să fie o reflexie a valorilor şi politicilor generale ale firmei, nu instrumente de îmbunătăţire a imaginii corporaţiei în societate. În acelaşi timp, dacă luăm în considerare efectele pozitive ale campaniilor lor, mai este de interes natura corporaţiilor care le-au iniţiat? Poate prea puţin, dar problema apare acum în tabară companiilor, întrucât reputaţia lor nu are la fel de mult de câştigat ca în cazul firmelor ale căror valori sunt într-adevăr determinate de dorinţa de implicare socială veritabilă.


Cu alte cuvinte, lupul cel rău poate să devină vegetarian în weekend şi poate să poarte şi fundiţă roz, dar colţii vor rămâne tot acolo şi eu voi şti asta atunci când admir efortul său de la sfârşitul săptămânii.


Ana Trif

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: