Birouri verzi la Cosmote

23 01 2009

Ideea unui proiect de responsabilitate faţă de mediu le-a venit celor de la Cosmote încă de la intrarea companiei pe piaţa din România, în 2005. În 2008, în urma unei strategii bine gândite, Cosmote a început implementarea Green Office în Bucureşti. Reducerea, Reutilizarea şi Reciclarea sunt cele trei principii de bază ale programului pe care compania vrea, de altfel, să-l implementeze, în viitor, în toată ţara.

Green Office urmăreşte reducerea consumului de resurse, de la hârtie, plastic, la apă şi energie. Atât infrastructura, cât şi campania de comunicare au fost puncte importante ale programului. Pentru informarea celor 700 de angajaţi din Bucureşti s-au organizat sesiuni de training , ţinute de un experţi de nivel european. Pe lângă traininguri, angajaţii Cosmote au fost invitaţi să se implice în concursuri şi acţiuni pe tema mediului. În vederea unei implicări active, echipa care se ocupă de program a lansat un concurs de mesaje virale, în care angajaţii erau îndemnaţi să spună ce înseamnă pentru ei mediul, dar şi un concurs de fotografie.

Cuantificarea rezultatelor a fost o componentă de bază în elaborarea proiectului de ecologizare a birourilor Cosmote. Obiectivele stabilite vizează o reducere a consumului de hârtie cu 30% şi o reutilizare a ei tot în proporţie de 30%. Consumul de plastic]1se va reduce cu 20% şi se va recicla în proporţie de 40%. Alte obiective includ reducerea consumului de apă cu 10% şi de energie cu 15%.

Sursa: www.green-report.ro

Ioana Betieanu

Advertisements

Actions

Information




%d bloggers like this: