Pizza cu Sarmale – ăsta da buzz!

26 01 2009

Pentru că tot s-a vorbit pe acest blog de buzz marketing, am observat luna trecută un bun exemplu în acest sens: Pizza cu Sarmle de la Jerry’s Pizza. Lansată strategic în perioada sărbătorilor, acest produs nu are cum să nu stârnească senzaţii doar la auzul combinaţiei, să-i spunem, cel puţin trăsnite. Fie că sunt reacţii pozitive, negative sau este vorba doar de uluire, subiectul a umplut cel puţin 10 pagini de căutare pe google. Cel mai mult despre subiect au avut de zis bloggerii ce au primit din partea agentiei de PR câte o pizza chiar la ei acasa, însoţită de un comunicat de presă şi câteva alte informaţii despre companie. Un truc de comunicare simplu, dar eficient. Vestea s-a răspândit repede în blogosferă şi, chiar dacă nu au primit şi ei acest “inedit” produs, alţi bloggeri au început să acopere subiectul, iar reply-urile să curgă.

Şi pentru că nu era de ajuns doar combinaţia trăsnită, campania de publicitate a inclus şi prea mediatizatul cuplu Mihaela şi Dani. Reclama suna cam aşa: “Dani s-a combinat cu Andreea după de a lasat-o pe Mihaela. Nu ştim dacă e adevărat. Dar e adevărat că pizza s-a combinat cu sarmale. Prima Pizza cu sarmale din lume, de la Jerry’s Pizza”. Am vazut reclama pe plasmele de la metrou şi în bannere pe site-uri. Îndeajuns încât să creeze buzz. Un cotidian de scandal chiar i-a luat o declaraţie Mihaelei Rădulescu cu privire la folosirea sa şi a lui Dani în reclamă.

Nu cred că produsul a fost menit să se vândă, şi, la o analiză atentă, chiar sunt sigură de acest lucru. Până acum, piaţa de mâncare cu livrare la domiciliu nu a fost dominată la nivel de comunicare de niciun alt jucător, iar acţiunea celor de la Jerry’s a fost binevenită, mai ales în contextul în care au intrat pe piaţă cei de la PHD (ce au Pizza Hut în spate) şi se preconizează a intra şi Papa John’s sau chiar Domino’s Pizza.

http://www.bobbyvoicu.ro/pizza-cu-sarmale.html

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/112125/Prima-Pizza-cu-Sarmale-din-lume-.html

Daniela Zăman

Advertisements

Actions

Information

One response

30 01 2009
Nuca

Si care este agentia de PR??




%d bloggers like this: