Acţiuni de responsabilitate socială la COSMOTE

20 01 2009

Compania Cosmote România, în concordanţă cu valorile sale, şi-a propus încă de la lansarea ei pe piaţa telefoniei mobile să se implice în programe sociale ce răspund întregii comunităţi. Astfel desfăşoară diferite activităţi de responsabilitate socială şi se străduieşte să implice angajaţii, clienţii, furnizorii şi toţi colaboratorii în programele sale. Aşadar, Cosmote este implicat în educarea societăţii prin platforma educaţională interactivă on-line „Mentorship” pentru consilierea profesională a tinerilor care doresc să urmeze o carieră în orice domeniu, se implică în sponsorizarea Universităţii Politehnice din Bucureşti pentru condiţii de studiu mai bune pentru studenţi şi sprijină tinerii talentaţi fără posibilităţi materiale. De asemenea, cu ajutorul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Cosmote oferă 3 milioane de sms-uri gratuite în reţea persoanelor cu deficienţe de auz şi deschiderea unei linii telefonice pentru a face donaţii acestei asociaţii. Cosmote a contribuit la refacerea Mănăstirii Plumbuita din Bucureşti, la deschiderea a două cabinete medicale de consultaţii gratuite pentru cei nevoiaşi. Cosmote este implicat şi în acţiuni de susţinere a păstrării mediului înconjurător prin organizarea unor conferinţe anuale cu acest scop. De altfel, susţine şi desfăşurarea de acţiuni pentru protejarea copiilor abuzaţi şi defavorizaţi, a celor dependenţi de droguri, a celor infectaţi cu virusul HIV sau a celor cu diferite tumori. Responsabilitatea socială în cadrul Cosmote se realizează şi la nivel intern prin sprijinirea persoanelor defavorizate de către angajaţii înşişi. Cosmote este una dintre companiile care a înţeles ce înseamnă să fii responsabil social, mai ales când este vorba de desfăşurarea unei activităţi ale cărei rezultate se îndreaptă asupra întregii comunităţi, întrucât în scurt timp s-a extins foarte repede în întreaga ţară datorită diferenţierii de concurenţi prin preţurile reduse şi promoţiile practicate.

Sursa: http://www.cosmote.ro/ro/WhoWeAreFullStory.aspx?style=styles&ns=-10002&cid=18409

Roxana Mihaela Pintilie





Campaniile de mediu made in România

11 01 2009

Observ în ultimii 2 ani, de când urmăresc partea de corporate social responsability, faptul că tot mai multe companii demarează acţiuni de protejare a mediului, de educare privind recilarea şi nu numai. Unele acţiuni sunt de amploare, altele sunt regionale, altele restrânse….etc. Să demarezi acţiuni de CSR este un lucru bun, chiar dacă de cele mai multe ori se fac din cu totul alte motive decât cele promovate, iar uneori se îndreaptă pe arii care nu au nici o legătură cu domeniul de activitate al companiilor care le iniţiază, aceste iniţiative au totuşi un rezultat benefic.

Cel mai vizibil trend este cel în domeniul ecomarketingului. Şi da, am spus trend, pentru că se pare că tot mai multe companii intră în acest curent, posibil pentru că a devenit cel mai vizibil….deşi poate ar fi mai adecvat să iniţieze programe de sprijinire a educaţiei, de suport pentru sistenul de sănătate sau educare a publicului spre anumite comportamente, de exemplu privind consumul de alcool. Organizaţii precum Mai mult verde, Copacul de Hârtie sunt deja arhicunoscute, iar unele mărci deja au programe periodice în derulare, exemplu Umbrela Verde- Tuborg sau de impact, cu resurse importante alocate: Parcurile Viitorului-Rompetrol. Avem şi Key Opinion Leaders pe acest domeniu, cine nu a auzit de Dragoş Bucurenci…şi desigur încape vorbă de mai multe aici.

Analizând mai multe campanii, cred şi sper că ne îndreptăm totuşi spre un ecomarketing mai consistent şi îmi doresc să dea rezultate, măcar că ştim cu toţii că suntem la sfârşitul listei în ceea ce priveşte gradul de poluare…şi până la urmă ne facem rău nouă înşine continuând cu o atitudine dezinteresata.

Apreciez iniţiativele precum campania de mediu a Apelor Române, prin care s-au curăţat multe din malurile râurilor noastre, şi care de altfel a fost nominalizată la Londra pentru finala festivalului Green Awards, categoria Best Green International Campaign. Altă acţiune ce m-a surprins a fost cea realizată cu ajutorul Plazza România a “E natural să îţi pese!”, unde s-au expus sculpturi supradimensionate din pet-uri care recreează simbolurile responsabilităţii faţă de mediu. Asta mi-a adus aminte de un complex impresionant pe care l-am vizitat în Anglia, numit Eden Project. Proiect dedicat mediului, verdelui.

Făcând un bilanţ la sfârşit de an 2008, putem să vedem un progres faţă de anul precendent şi să spunem că se poate şi la noi…bineînţeles asta nu înseamnă că de mâine avem un mediu curat şi ne-am încheiat treaba. Aşa că pentru 2009 eu urez la mai mult şi mai eficient ecomarketing!

Surse:

http://www.gandul.info/natura/campania-de-mediu-a-apelor-romane-premiata-la-londra.html?6450;3340918

http://www.okey.ro/index.php/e-natural-sa-iti-pese-o-campanie-plaza-romania-pentru-mediul-inconjurator/2008/10/20/

Diana Asandei