Obama – un marketer adevărat pentru America

26 01 2009

Îl urmăresc cu mult înainte de fi în shortlist-ul către Preşedenţie. E vorba de Barack Obama despre care am auzit cred că acum mai bine de un an cum că ar fi un orator execelent. A dovedit-o până la capăt şi nu cred că mai are cineva dubii de acest lucru. Însă mă întreb: oare acum că a câştigat, va fi la fel?

Şi aici intervine exemplul Băsescu – s-a evidenţiat printr-un om popular cu băi de mulţime şi discursuri pe limba tuturor, asta până nu demult când a jignit o persoană şi de aici multe altele. Încă o impresie bună la început care o dată devenită realitate s-a spulberat.

Aşadar, revin prin a mă întreba dacă într-adevăr Obama este un om extrem de capabil şi cu un talent înnăscut în comunicarea cu oamenii sau este doar un bun învăţăcel, cu un PR deosebit şi care o dată ajuns la putere s-ar putea să «se lase» de oratorie?

Pledez pentru prima variantă – îl admir pentru puterea de a stăpâni masele şi nu prin discursuri pline de promisiuni cum se întâmplă la noi, ci prin alte tehnici care ţin de intuiţia lui şi mai puţin de PR: este coerent, ştie să expună strategia sa lunad în calcul premisele actuale şi analizând pe rând situaţia fiecărui pion principal cu care va avea de lucru (armată, guvern, biserică etc), îşi exprimă clar obiectivele amintind la fiecare până unde exact poate ajunge şi în cât timp (aici observam deci strategia obiectivelor SMART) şi încearcă şi o autoevaluare provizorie a ceea ce va trebui să se întâmple.

Aşadar vă invit să audiaţi cap-coadă oricare din discursurile sale şi veţi înţelege că America este pentru Obama compania în care el va implementa propria sa strategie de marketing enunţând clar palnning-ul ori de câte ori are ocazia. O face subtil şi recunoaşte deschis că în contextul actual, în care America a pierdut mult ca imagine, este necesar rebranding-ul Obama.

Anca Preduş


Actions

Information